ProZ.com translation contests »
Fourth ProZ.com Translation Contest: "Raising children" » Italian to Romanian » Entry by Mihaela Petrican

Source text in Italian

Translation by Mihaela Petrican (#2413) — Winner

«Gattaccio! Scendi!»
Dallo studio, immersa nell’ennesima traduzione, sento le urla di Alessandra, la mia secondogenita, che inveisce contro Marlon, il micione ex-randagio, attualmente re del divano di casa.

Fuori, un timido sole settembrino scalda il vuoto della giornata senza Giorgio, il grande e ormai un uomo, partito per l’università: temerario, tenero, toccante.

Chi l’avrebbe detto che la sua mancanza avrebbe ferito con queste fitte che arrivano a tradimento? Non so se il dolore nasce dalla convinzione che ormai ha spiccato il volo e la vita non sarà mai più come prima, o dalla semplice angoscia degli anni che passano come lampi in un temporale estivo. E dal dubbio che questi figlioli non me li sono goduti, non li ho amati e cresciuti come avrei dovuto. Come avrei potuto.

Alessandra si è subito appropriata del nuovo ruolo di figlia unica, ruolo ambito per 16 anni e adesso tutto suo, perlomeno fino al ritorno del “big brother” per le vacanze.

I suoi umori si alternano tra la soddisfazione di avere finalmente soggiogato mami e papi, e la solitudine di chi non si era resa conto di quanto amasse il fratello. Adesso chi le spiegherà il latino? Più importante, chi le presterà il telefonino quando la sua scheda è scarica?

Sento dei passi avvicinarsi, gatto Marlon che protesta … «Mammina, hai visto quant’è carino? Senti, ma il tuo cellulare mica ti serve in questo preciso momento?»

Alessandra una soluzione l’ha trovata. E Marlon, dalle sue braccia, mi fissa con sguardo laconico.
«Dă-te jos imediat, cotoiule!»
Din biroul meu, adâncită în a nu ştiu câta traducere, aud urletele Alexandrei, a doua născută dintre copii mei, care ţipă la Marlon, motanul ex-vagabond, în prezent regele canapelei în casă.

Afară, un soare timid de septembrie încălzeşte golul unei zile fără George, fiul meu cel mare, devenit deja adult şi plecat la universitate: îndrăzneţ, tandru, emoţionant.

Cine ar fi zis că dorul de el ar putea să provoace durerile acestea ca nişte junghiuri care apar pe neaşteptate? Nu ştiu dacă durerea este cauzată de convingerea că de-acum şi-a luat zborul şi că viaţa nu va mai fi niciodată ca înainte, sau de simpla angoasă a anilor care trec asemenea unor fulgere pe timpul unei furtuni de vară. Şi de teama că nu m-am bucurat de aceşti copilaşi, nu i-am iubit şi crescut aşa cum ar fi trebuit. Aşa cum aş fi putut să o fac.

Alexandra şi-a intrat imediat în noul rol de fiică unică, rol râvnit timp de 16 ani şi care acum îi aparţine în totalitate, cel puţin până la întoarcerea lui "big brother" în vacanţe.

Stările ei de spirit alternează între satisfacţia de a-i fi subjugat în sfârşit pe mami şi tati şi singurătatea celei care nu înţelesese până acum, cât de mult îşi iubea fratele. De-acum înainte, cine îi va mai explica latina? Mai important, cine îi va împrumuta telefonul celular când propria sa cartelă va fi descărcată?

Aud că se apropie nişte paşi, motanul Marlon care protestează....«Mămică, ai văzut cât este de drăguţ? Nu-i aşa că nu-ţi trebuie celularul chiar în acest moment?»

Alexandra a găsit o soluţie. Şi Marlon, din braţele sale, mă fixează cu o privire laconică.