ProZ.com translation contests »
5th ProZ.com Translation Contest: "Travel" » English to Romanian » Entry by Veronica Manole (X)

Source text in English

Translation by Veronica Manole (X) (#2788)

All travel is now merely a means of moving a camera from place to place, all travellers are ruled by the all-powerful lens. Visitors old-fashioned enough to wish only to stand and look with their anachronistic eyes are shoved aside by the photographers, who take it for granted that while they do their ritual focusing, nothing else may move or cross their vision. Those peculiar souls without a camera must step aside for those more properly occupied, must wait while the rituals take place, and must bide their time while whole coaches stop and unleash upon the landscape the Instamatic God. And the populations of whole countries seeing themselves cannibalised, swallowed up, vacuumed into the black-ringed staring eye, wrench what they can from the cannibals. You want picture my house, my camel? You pay.

None of this would matter, perhaps, if anything worthwhile was being accomplished. If all the constant busyness and clicking produced, at its end, what had not existed before, images of beauty captured or truth told. But, sadly, this isn't so. The camera is simply graffiti made respectable.

The camera is the means by which we stamp ourselves on everything we see, under cover of recording the Wonders of the World already wonderfully
recorded by professionals and on sale at every corner bookshop and newsagent. But what use to show Aunt Maud, back home, postcards of the Tuscan landscape, since we are not in the picture to prove that we were there?

No stretch of rocks has verity unless I am within it. No monument exists
but for my wife, leaning against it. No temple is of interest without my face beside it, grinning. With my camera I appropriate everything beautiful, possess it, shrink it, domesticate it, and reproduce it on my blank sitting-room wall to prove to a selected audience of friends and family the one absolutely vital fact about these beauties: I saw them, I was there, I photographed them, and, ergo, they are.

from "Amateur Photography: the World as it isn't and our Fred" by Jill Tweedie in the Guardian
Orice călătorie este în vremurile noastre doar prilejul de ne a plimba aparatul de fotografiat din loc în loc, toţi călătorii sînt conduşi de lentila atotputernică. Vizitatorii destul de conservatori, încît nu să îşi dorească decît să stea şi să se uite cu ochii lor anacronici, sînt îmbulziţi de fotografi, cărora li se pare de la sine înţeles că în timp ce ei îndeplinesc ritualul de focalizare, nimic altceva nu poate să se clintească din loc sau să le treacă prin faţă. Acele suflete ciudate fără aparat trebuie să se dea la o parte din faţa celor cu ocupaţii mai adecvate, trebuie să aştepte în timp ce se oficiază ritualuri şi trebuie să aştepte momentul potrivit în timp ce autobuze se opresc şi dau drumul în peisaj zeului Instamatic. Iar oameni din ţări întregi văzîndu-se devoraţi, înghiţiţi, aspiraţi în scrutătorul ochi negru rotunjor ca un inel, storc şi ei ce pot de la canibali. Vrei poză cu casa mea, cu cămila mea? Scoate banul.
Poate că nimic din toate acestea nu ar avea vreo importanţă, dacă ar ieşi ceva de valoare. Dacă toată agitaţia şi păcăniturile ar produce, la urma urmei, ceva ce nu ar fi existat deja, imagini cu frumuseţi imortalizate sau vreun adevăr scos la iveală. Dar, din nefericire, nu-i aşa. Aparatul este pur şi simplu grafitti i înnobilat.
Aparatul de fotografiat este mijlocul prin care ne punem amprenta pe tot ce vedem, cu scuza că înregistrăm Minunile Lumii deja înregistrate în chip minunat de profesionişti şi scoase de vînzare la fiecare librarie de la colţ de stradă sau la chioşcul de ziare. Dar ce folos să îi arătăm acasă mătuşii Maud, vederi cu peisajul toscan, dacă noi nu sîntem în poză drept mărturie că am fost acolo?
Nici o înşiruire de pietre nu este veridică dacă nu sînt şi eu în ea. Orice monument există doar ca nevastă-mea să de sprijine de el. Nici un templu nu devine interesant fără moaca mea alături, rînjind. Cu aparatul îmi însuşesc tot ce e frumos, îl fac al meu, în micşorez, îl îmblînzesc şi îl reproduc pe peretele alb din sufragerie ca să dovedesc unui public ales de prieteni şi rude unicul adevăr absolut vital al acestor frumuseţi : le-am văzut, am fost acolo, le-am pozat, şi, deci, există.