Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua hotărâtă, apartamentul contelui Ulric era pregătit. Ulric le dădu întâlnire acolo chiar în aceeaşi seară la trei dintre cei mai celebri medici din Paris. Apoi fugi s-o caute pe Rosette. Murise de o oră. Ulric reveni la noua sa locuinţă, unde îl găsi pe vechiul său prieten Tristan, pe care îl chemase şi care îl aştepta împreună cu cei trei medici. - Vă puteţi retrage, domnilor, le spuse Ulric acestora. Persoana în legătura cu care doream să vă consult nu mai există. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu încercă să-i calmeze durerea, ci i se alătură fraţeşte. El fu acela care dirijă splendidele funeralii pentru Rosette, spre marea uimire a întregului spital. Răscumpără lucrurile pe care tânăra fată le adusese cu ea şi care, după moartea sa, deveniseră proprietatea administraţiei. Printre aceste obiecte se găsea şi micuţa rochie albastră, singura care îi rămăsese sărmanei defuncte. Tot prin grija lui, vechiul mobilier al lui Ulric, de pe când locuia cu Rosette, fu transportat într-una din camerele noului său apartament. Aceasta se întâmplă la câteva zile după ce Ulric, hotărât să moară, plecase în Anglia. Astfel erau antecedentele acestui personaj în momentul în care intra în saloanele cafenelei Foy. Sosirea lui Uric stârni o mare agitaţie în mulţime. Bărbaţii se ridicară şi îi adresară salutul curtenitor al oamenilor de lume. Cât despre femei, acestea îl fixară cinic vreme de cinci minute pe contele de Rouvre, aproape stânjenit de asaltul privirilor lor, curioase până la indiscreţie. - Haideţi, dragul meu defunct, spuse Tristan făcându-l pe Ulric să se aşeze pe locul pe care i-l rezervase lângă Fanny, anunţaţi-vă printr-un toast reîntoarcerea în lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan arătând către Fanny, imobilă sub masca sa, doamna vă va da un motiv. Şi dumneavoastră, spuse el foarte încet la urechea tinerei femei, nu uitaţi ce v-am recomandat. Ulric luă un pahar mare umplut până la refuz şi strigă: - Beau… - Nu uitaţi că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau pentru Moarte, spuse Ulric ducând paharul la buze, după ce o salutase pe vecina sa mascată. - Şi eu, răspunse Fanny bând la rândul ei… beau pentru tinereţe, pentru dragoste. Şi ca un fulger ce destramă un nor, un surâs ca o flacară i se aprinse sub masca de velură. |