Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Ulric îşi dădu întâlnire acolo, chiar în seara aceea, cu trei dintre cei mai faimoşi doctori din Paris. Apoi fugi s-o ia pe Rosette. Aceasta tocmai murise, în urmă cu o oră. Ulric se întoarse în noua sa locuinţă, unde îl găsi pe vechiul său prieten Tristan, căruia îi trimisese vorbă să vină, şi care îl aştepta cu cei trei doctori. - Puteţi să vă retrageţi, domnilor, le spuse Ulric. Persoana pe care voiam s-o consultaţi s-a dus. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu încercă să-i aline durerea, ci i-o împărtăşi ca un frate. El fu cel care organiză superba înmormântare a lui Rosette, spre marea mirare a întregului spital. Răscumpără obiectele pe care tânăra le adusese cu ea şi care, după moartea sa, deveniseră proprietatea administraţiei. Printre aceste obiecte se găsea şi rochiţa albastră, singura care îi rămăsese săracei defuncte. Tot prin grija lui, vechiul mobilier al lui Ulric, de când locuia cu Rosette, fu transportat într-o cameră din noul apartament al acestuia. După doar câteva zile, Ulric, hotărât să moară, plecă în Anglia. Acesta era trecutul acestui personaj în momentul în care intră în saloanele cafenelei din Foy. Sosirea lui Ulric provocă multă forfotă în adunare. Bărbaţii se ridicară şi îi adresară salutul curtenitor al oamenilor din lumea bună. În ceea ce priveşte femeile, timp de cinci minute bune acestea îl fixară stăruitor pe contele de Rouvres, aproape jenat de privirile lor curioase, aproape indiscrete. - Hai, dragul meu defunct, spuse Tristan invitându-l pe Ulric să se aşeze pe locul care îi fusese rezervat, lângă Fanny, marchează printr-un toast revenirea ta în lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan arătând spre Fanny, neclintită sub masca ei, doamna va ridica paharul în cinstea ta. Iar dumneavoastră, spuse el încet la urechea tinerei, nu uitaţi ce v-am recomandat. Ulric luă un pahar mare plin ochi şi strigă: - Beau... - Nu uita că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau pentru moarte, spuse Ulric ridicând paharul la buze, după ce închină cu vecina sa mascată. - Iau eu, răspunse Fanny bând la rândul său... eu beau pentru tinereţe, pentru dragoste. Şi, ca un fulger care străpunge un nor, un surâs înflăcărat lumină masca sa de catifea. |