Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. În seara aceleiași zile, Ulric îi invitase acolo pe trei dintre cei mai renumiți doctori din Paris. Apoi plecă într-un suflet să o caute pe Rosette. Aceasta se prăpădise cu doar o oră în urmă. Revenind la noua sa locuință, Ulric dădu peste vechiul său prieten, Tristan, pe care trimisese să-l cheme și care-l aștepta împreună cu cei trei doctori. - Puteți să vă retrageți, domnilor, le zise Ulric acestora. Persoana pentru care doream să vă consult nu se mai află printre noi. Tristan, rămas singur în compania contelui Ulric, nu încerca să-i astâmpere durerea, ci dimpotrivă, i-o împărtășea frățește. El a fost cel care a organizat înmormântarea grandioasă a lui Rosette, spre marea surprindere a întregului spital. Tot el a fost cel care a răscumpărat obiectele personale ale fetei, care, după moartea sa, intraseră în posesia administrației. Printre acestea se găsea și rochița albastră, singura care-i rămăsese bietei răposate. El avusese grijă și ca vechiul mobilier al lui Ulric, de pe vremea când locuia împreună cu Rosette, să fie mutat într-una din camerele noului său apartament. Toate acestea se întâmplau la doar câteva zile după ce Ulric, hotărât să moară, pleca spre Anglia. Iată care erau antecedentele acestui personaj în momentul în care își făcea apariția în saloanele cafenelei de Foy. Sosirea lui Ulric provocă forfotă mare în cadrul adunării. Oamenii se ridicară în picioare și îi adresară salutul politicos al oamenilor din societate. Femeile în schimb, pironiseră preț de aproape cinci minute sub numeroasele priviri obraznice și cam indiscrete, un conte de Rouvres aproape jenat. - Vă rog, dragul meu răposat, zise Tristan așezându-l pe Ulric în locul pe care i-l rezervase lângă Fanny, închinați un toast pentru revenirea în lumea celor vii. Doamna va închina paharul cu dumneavoastră, adăugă acesta arătând către Fanny, rămasă neclintită sub mască. Iar dumneavoastră, șopti acesta la urechea tinerei femei, amintiți-vă ce v-am recomandat. Ulric luă un pahar mare, umplut până la refuz, și strigă : - Beau ….. - Nu uitați că urările politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau în cinstea Morții, zise Ulric ridicând paharul la buze, după ce-și salută vecina mascată. - Iar eu, răspunse Fanny bând la rândul său… eu beau în cinstea tinereții și a dragostei. Și precum un nor spulberat de senin, un zâmbet înflăcărat se aprinse sub masca de catifea. |