Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Urlic de Rouvres era gata. Contele îi invitase acolo, chiar în aceeaşi seară, pe trei dintre cei mai renumiţi medici din Paris. Apoi fugi să o caute pe Rosette. Rosette murise de un ceas. Ulric reveni în noua sa locuinţă unde îl găsi pe vechiul său prieten Tristan, pe care el îl chemase, şi care îl aştepta împreună cu cei trei medici. -Puteţi să vă retrageţi, domnilor, le spuse Ulric. Persoana pentru care doream să vă văd nu mai există. Tristan, rămas singur cu contele, nu încercă să îi aline durerea, dar i se alătură în aceasta ca un frate. El fu acela care se ocupă de funeraliile Rosettei, spre marea mirare a întregului spital. El răscumpără obiectele pe care tânăra le adusese cu ea şi care, după moartea ei, intraseră în proprietatea administraţiei. Printre aceste obiecte se număra şi rochiţa albastră, singura care îi rămase sărmanei răposate. Tot Tristan se îngriji ca vechiul mobilier al lui Ulric din vremea când locuia cu Rosette să fie adus în noul apartament. Acestea se întâmplară la câteva zile după ce Ulric, hotărât să moară, plecă în Anglia. Acesta era povestea acestui personaj în momentul în care trecu pragul saloanelor din cafeneaua de Foy. Sosirea lui Ulric stârni agitaţie în rândurile mulţimii adunate acolo. Bărbaţii se ridicară în picioare şi îi adresară salutul amabil al oamenilor de lume. Cât despre femei, acestea îl priviră cu neruşinare preţ de cinci minute pe contele de Rouvres, aproape stânjenit şi curios până la indiscreţie. -Haideţi, dragul meu răposat, îi spuse Tristan aşezându-l pe Ulric în locul rezervat lângă Fanny, marcaţi printr-un toast reîntoarcerea printre cei vii. Doamna, adăugă Tristan arătând înspre Fanny, nemişcată sub masca sa, va închina în cinstea dumitale. Iar dumneavoastră, şopti Tristan la urechea tinerei, nu uitaţi ce v-am sfătuit. Ulric luă un pahar plin ochi şi strigă: -Beau... -Nu uitaţi că toasturile politice sunt interzise, ţipă Tristan. -Beau în cinstea Morţii, spuse Ulric ducând paharul la buze, după ce îşi saultă vecina cu mască. -Iar eu, răspunse Fanny bând la rândul ei, eu beau în cinstea tinereţii, a iubirii. Şi precum un fulger ce sfâşâie un nor, un surâs de foc se aprinse sub masca sa de catifea. |