Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvers era pregătit. Chiar pentru acea seară, Ulric le dădu întâlnire aici la trei dintre cei mai celebri doctori din Paris. Apoi, alergă în căutarea Rosettei. Ea tocmai murise de o oră. Ulric reveni la noua sa locuinţă, unde-l găsi pe vechiul său amic Tristan, după care trimisese să fie chemat, şi cale-l aştepta împreună cu cei trei doctori. - Vă puteţi retrage, domnilor, le spuse Ulric acestora. Persoana pentru care doream să vă cer sfatul, nu mai există. Tristan, rămas singur împreună cu contele Ulric, nu încercă să-i domolească durerea, dar se asocie în mod frăţesc la aceasta. El fu cel care dirijă splendidele funeralii care se făcură Rosettei, spre marea uimire a întregului spital. El răscumpără obiectele pe care fata le adusese cu ea şi care, după decesul acesteia, deveniseră proprietatea administraţiei. Printre aceste lucruri se afla rochiţa albastră, singura care-i rămase bietei defuncte. Tot prin grija lui Tristan, vechiul mobilier al lui Ulric, din vremea în care contele locuia împreună cu Rosette, fu transportat într-o cameră din noul său apartament. Numai câteva zile aveau să treacă pînă când Ulric, hotărât să moară, pleca în Anglia. Astfel erau antecedentele acestui personaj, în clipa în care îşi făcea intrarea în saloanele cafenelei Foy. Sosirea lui Ulric stârni o mare agitaţie în adunare. Bărbaţii se ridicară şi îi adresară salutul curtenitor al oamenilor de lume. Cât despre femei, ele îl ţinură cu îndrăzneală pe contele Rouvres, aproape jenat, sub bateria privirilor lor, curioase pînă la indiscreţie. - Să mergem, dragul meu decedat, spuse Tristan, determinându-l pe Ulric să se aşeze în locul care-i fusese rezervat în lumea celor vii. Doamnă, adăugă Tristan, desemnând-o pe Fanny, ţeapănă sub masca ei, doamna vă va face dreptate. Iar dumneavoastră, zise el încetişor la urchea tinerei femei, să nu uitaţi ceea ce v-am recomandat. Ulric luă un pahar mare, umplut pînă la margine, şi exclamă : - Beau ... - Nu uitaţi că discursurile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau în cinstea Morţii, spuse Ulric, ducându-şi paharul la buze, nu înainte de a o fi salutat pe vecina sa mascată. - Iar eu, răspunse Fanny, bând la rândul ei ... eu beau în cinstea tinereţii, a iubirii. Şi, asemenea unui fulger care destramă un nor, un surâs de flacără se aprinse sub masca sa de catifea. |