Era o casă veche, cu etaj şi mansardă, gata să cadă pe ea. Zidurile erau ştirbe, cărămizile se arătau obscene, tencuiala se topea văzând cu ochii. Nu-ş-cum dracu’ rezista şandramaua asta, m-inchipuiam că dacă trece vreun tramvai tropăind o dărâmă la primu’ ţignal. Dar tramvaiul nu mai trecea de 15 ani pe acolo. Căţaua Leşinată locuia la parterul clădirii – acum, după atâta timp am o oarecare indulgenţă faţă de ea, nu a căzut, nu a rănit pe nimeni, acolo doar alcoolul ucide – de fapt trăia într-un parter adâncit cu un metru sub pământ – eh, soarta ironică, îi obişnuia din vreme pe beţivi cu glodul – Căţaua asta era o bodegă dată naibii…
Era în preajma Crăciunului, afară era aşa şi aşa, încă se mai putea bea o ladă de bere fără să faci ţurţuri la naretă. Am pătruns în templul pierzaniei şi soarta mea a fost bătută în cuie. Înăuntru se ascultau chansonete franţuzeşti, aproape în surdină, oricum părea că toată lumea e de acord cu Edith care nu regretă nimic.
Erau circa 10 persoane înăuntru, douăzeci de ochi tulburi – aşa am crezut prima dată, mai târziu am aflat că mă înşelam cu aproape 3 – şi fiecare îşi vedea de treaba lui cu o migală sfântă. Nu vorbea nimeni, însă era o splendoare să-i vezi, ca la un semnal ridicau toţi paharele şi sorbeau două înghiţituri mici, după care le aşezau pe masă, se auzea un singur gâl şi un singur clap… şi totuşi exista o comunicare, o simţeam, plutea în aer.
Ştiam că e un moment solemn, însă mi se uscase al naibii gâtlejul, amiba mea din stomac cerea să fie stropită, stropită tot mai tare pe măsură ce creştea. Fără să mai aştept, m-am insinuat ca o vorbă dulce lângă bar, cu suficient tupeu şi ceva biştari să iau două beri, mie şi tovarăşului meu. Barmanul, un tip scund şi gras, cu barbă şi musteţi încărunţite, hâtru la muie şi cu un defect la ochiu’ drept, o pată albă, mi-a făcut semn să tac.
„Stimaţi comesenii mei! E aproape sărbătorile Crăciunului, aţ’ muncit cu drag anu’ ăsta, fiecare cum aţ’ putut, şi la noi ca la orce firmă de respect dăm prima. Uite tenc’şoru ăsta dă cocardei e pentru voi, treceţi pe la bar la nea Gelu să vă facă porţie. Io nu poci sta că am de produs, da’ sărbăutori fericite!” | It was an old house, with floor and attic, ready to fall in. The walls were hags, the bricks looked obscene, plaster visibly melted. I don’t know how in the hell stood up this shack, I imagined that if a streetcar would pass by pounding it will collapse at it first holler. But streetcars stopped passing by 15 years ago. The “Fainted Bitch” was on the ground floor - now, after so long I have some indulgence towards her, it did not fall, did not hurt anyone, there just alcohol kills - in fact it was underground one meter deeper in the ground - eh, ironic fate, it was timely adapting the drunken men with the dirt – this “Bitch” was a heck of an old tavern. It was around Christmas, outside was so and so, but one could still drink a case of beer without making icicles around schnozzle. Once I entered the temple of doom my fate was set in stone. The French chansonettes were listened almost muted inside, however everyone seemed to agree with Edith who did not regret anything. There were about 10 people inside, twenty eyes troubled - so I first thought, I later found that I was wrong by about 3 - and every one was minding his own business with a holy carefulness. No one spoke, but it was a splendor to see them all, as though there was a sign, rising glasses and drinking two sips, then placing them on the table, you could hear a single gulp and a single clap ... and yet there was a communication, I felt it, floating in the air. I knew it was a solemn moment, but my throat was dry as hell, my stomach amoeba required to be sprinkled, sprayed harder as it grew. Without waiting anymore, I insinuated myself as a sweet word next to the bar with enough guts and some bucks to get two beers, for me and my companion. The bartender, a short, fat guy with a gray beard and mustache, witty talk and a defect in his right eye - a white spot, waved me silent. “My dear fellow guests! It's almost Christmas, you’ve worked dearly this year, each one as you could, and we, as a respectful firm, will give you bonus. Look, this pile of greens is for you, so come to the bar and Uncle Gelu will give you your part. I cannot stay ‘coz I got to work, but happy holidays!" |