Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era gata. Ulric își dădu acolo întâlnire, chiar în seara aceea, cu trei dintre cei mai renumiți medici din Paris. Apoi fugi în căutarea Rosettei. Abia ce murise, de o oră. Ulric reveni la noua sa locuință, unde îl găsi pe vechiul său prieten, Tristan, pe care pusese să îl cheme, și care îl aștepta împreună cu cei trei medici. – Puteți să vă retrageți, domnilor, le zise Ulric acestora. Persoana pentru care doream să vă consult nu mai există. Rămas singur cu contele Ulric, Tristan nu încercă să îi aline durerea, ci i se alătură frățește. El fu cel care dirijă splendida înmormântare pe care i-o făcură Rosettei, spre marea uluire a întregului spital. Răscumpără obiectele pe care tânăra fată le luase cu ea și care, după moartea sa, deveniseră proprietatea administrației. Printre aceste obiecte, se găsea rochița albastră, singura ce i rămăsese bietei răposate. Tot prin grija lui, fostul mobilier al lui Ulric, de pe când locuia cu Rosette, fu transportat într-o cameră din noul său apartament. La puține zile după aceea, Ulric, hotărât să moară, plecă în Anglia. Astfel era povestea acestui personaj, în momentul în care își făcu intrarea în saloanele cafenelei lui Foy. Sosirea lui Ulric provocă un mare freamăt în rândul asistenței. Bărbații se ridicară și i adresară salutul curtenitor al oamenilor de lume. Cât despre femei, ele îl ținură preț de cinci minute, fără pic de jenă, pe contele de Rouvres sub tirul privirilor lor, curioase până la indiscreție. – Haideți, defuncte drag, îi spuse Tristan, făcându-l pe Ulric să se așeze pe un loc ce i fusese rezervat, în vecinătatea lui Fanny, vestiți-vă întoarcerea în lumea viilor printr-un toast. Doamna, adăugă Tristan, arătând-o pe Fanny, imobilă sub masca ei, doamna vă va secunda. Iar dumneavoastră, zise el încet la urechea tinerei femei, nu uitați ce v-am recomandat. Ulric apucă un pahar mare, plin până în buză, și clamă: – Beau... – Nu uitați că toate toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. – Beau în cinstea Morții, rosti Ulric, ducând paharul la buze, după ce își salutase vecina mascată. – Iar eu, răspunse Fanny bând, la rândul ei... beau în cinstea tinereții, a dragostei. Și, asemeni unui fulger ce deșiră norii, un zâmbet de vâlvătaie i se aprinse sub masca de catifea. |