Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | Apartamentul contelui Ulric de Rouvres a fost pregătit la data anunţată. Chiar în aceeaşi seară Ulric se întâlni cu trei dintre cei mai celebri medici din Paris. Apoi se grăbi să o găsească pe Rosette. Ea tocmai ce murise de o oră. Ulric reveni în noua sa locuinţă, unde îl găsi pe vechiul său prieten Tristan, pe care îl chemase şi care îl aştepta alături de cei trei medici. - Puteţi să vă retrageţi, domnilor, spuse Ulric medicilor. Fiinţa pentru care doream să vă cer părerea a trecut în nefiinţă. Tristan, rămas singur lângă contele Ulric, nici nu încercă să îl liniştească, ci i se alătură frăţeşte. El însuşi se ocupă de funeraliile fastuoase pentru Rosette, spre marea mirare a întregului spital. A răscumpărat lucrurile pe care tânăra le-a avut cu ea, şi care deveniseră proprietatea administraţiei după moartea ei. Printre aceste lucruri se regăsea singura avere rămasă săracei defunctei, o rochiţă bleu. De asemenea, tot prin preocuparea lui, vechiul mobilier al lui Ulric, din perioada în care locuia cu Rosette, a fost transportat într-una din camerele noii sale locuinţe. Acestea s-au întâmplat la câteva zile după ce Ulric, hotărât să moară, pleca spre Anglia. Acestea erau antecedentele acestui personaj în momentul în care intra în salonul cafenelei din Foy. Sosirea lui Ulric stârni o forfotă mare în rândul mulţimi. Bărbaţii se ridicară şi îi adresară un salut curtenesc. Cât despre femei, ele îl priviră cu obrăznicie timp de cinci minute pe contele de Rouvres aproape ruşinat sub bătaia privirilor lor, curios până la indiscreţie. - Haide, dragul meu răposat, zise Tristan aşezându-l pe Ulric pe locul rezervat aproape de Fanny, marchează întoarcerea în lumea celor vii printr-un toast. Doamna, adăugă Tristan arătând spre Fanny, de neclintit sub masca sa, vă va da dreptate. Şi dumneavoastră, îi spuse foarte încet la ureche tinerei femei, să nu uitaţi ce v-am recomandat. Ulric luă un pahar mare pe care îl umplu ochi şi strigă: - Beau... - Să nu uitaţi că toasturile politice sunt interyise, îi strigă Tristan. - Beau în numele Morţii, spuse Ulric ducând paharul la gură, după ce şi-a salutat vecina mascată. - Şi eu, răspunse Fanny bând la rândul ei ... beau în numele tinereţii, a dragostei. Şi ca un fulger care străpunge un nor, un surâs înflăcărat se ivi sub masca sa de velură. |