Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Ulric stabili o întâlnire acolo chiar în acea seară cu trei dintre cei mai celebri medici din Paris. Apoi se grăbi să o caute pe Rosette. Ea era pe patul de moarte de o oră. Ulric reveni în noua sa locuință, unde îl găsi pe vechiul său prieten Tristan care îl aștepta împreuna cu cei trei medici. - Vă puteți retrage, domnilor, le spuse Ulric medicilor. Persoana pentru care v-am chemat nu mai există. Tristan, rămas singur cu Ulric, nu încercă să îi aline suferința, ci i se alătură frățește. El însuși se ocupase de minunatele funeralii pentru Rosette, spre uimirea tuturor celor din spital. El răscumpără lucrurile pe care fetița le luase cu ea și care, după moartea ei, deveniseră proprietatea spitalului. Printre aceste lucruri se număra și rochița albastră, singura care-i mai rămăsese sărmanei defuncte. Tot el avu grijă ca vechiul mobilier al lui Ulric, de pe vremea când locuia cu Rosette, să fie transportat într-o cameră din noul lui apartament. Asta se petrecuse cu puține zile înainte de plecarea lui Ulric în Anglia, cu gândul să moară. Cam astea erau antecedentele acestui personaj în momentul când intră în cafenelele Foy. Apariția lui Ulric provocă mare forfotă în cadrul adunării. Bărbații se ridicară și îl salutară politicos, în stil aristocratic, iar femeile îl țintuiră pe contele de Rouvres cu privirile lor cinice, curioase până la indiscreție. - Hai, oropsitule, spuse Tristan așezându-l pe Ulric la locul care îi fusese rezervat, lângă Fanny, semnalați-vă revenirea în lumea celor vii printr-un toast. Doamna, adăugă Tristan referindu-se la Fanny, împietrită sub masca ei, vă va acompania. Iar dumneavoastră, îi șopti el tinerei, nu uitați ce v-am sfătuit. Ulric luă un pahar plin ochi și strigă : - Beau…. - Nu uitați că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau în numele Morții, spuse Ulric ducând paharul la gură după ce își salută partenera mascată. - Iar eu, răspunse Fanny sorbind la rândul ei… eu beau în numele tinereții, al dragostei. Şi ca un fulger care răzbate printr-un nor, un zâmbet înflăcărat se aprinse sub masca ei de velur. |