Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Ulric stabili o întâlnire acolo, în aceeași seară, cu trei dintre cei mai celebri medici din Paris. Apoi se duse în grabă la Rosette. Aceasta murise cu o oră în urmă. Ulric se întoarse la noua sa locuință, unde îl găsi pe prietenul său Tristan, pe care îl chemase și care îl aștepta împreună cu cei trei medici. - Puteți să vă retrageți, domnilor, le spuse Ulric acestora. Persoana pentru care doream să vă consult nu mai este printre noi. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu încercă să îi aline suferința, ci luă parte la ea frățește. El a fost cel care a organizat splendidele funeralii ale lui Rosette, spre marea mirare a întregului spital. Răscumpără obiectele pe care tânăra le luase cu ea și care, după moartea acesteia, intraseră în proprietatea administrației spitalului. Printre aceste obiecte se număra și mica rochie albastră, singura care îi mai rămăsese bietei defuncte. Tot prin grija lui, fostul mobilier al lui Ulric, de pe vremea când locuia cu Rosette, a fost transportat într-una dintre camerele noului apartament al acestuia. Câteva zile după aceea, Ulric, hotărât să moară, a plecat în Anglia. Acesta era trecutul personajului în momentul în care și-a făcut apariția în saloanele cafenelei de Foy. Sosirea lui Ulric a provocat o mare agitație în adunare. Bărbații se ridicară adresându-i salutul plin de curtoazie al oamenilor de lume. În ceea ce le privește pe femei, acestea îl ținură cu nerușinare timp de cinci minute sub tirul privirilor lor curioase până la indiscreție pe contele de Rouvres, care era aproape stânjenit. - Deci, dragul meu decedat, spuse Tristan în timp ce îi arătă lui Ulric să se așeze pe locul pe care i-l păstrase lângă Fanny, marcați printr-un toast reîntoarcerea în lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan arătând spre Fanny, nemișcată sub masca pe care o purta, doamna vă va da dreptate. Iar dumneavoastră nu uitați ce v-am recomandat, șopti el la urechea tinerei femei. Ulric luă un pahar umplut până la gură și strigă: - Beau... - Nu uitați că toast-urile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Beau în cinstea Morții, spuse Ulric ducând paharul la gură, după ce își salutase vecina mascată. - Iar eu, răspunse Fanny, bând și ea...beau pentru tinerețe și pentru iubire. Și asemeni unui fulger care sfâșie un nor, un zâmbet ca o flacără se aprinse sub masca sa de catifea. |