Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | In ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era gata. Ulric își dădu întâlnire chiar pentru seara aceea cu trei din cei mai cunoscuți medici din Paris. Apoi se grăbi să o ia pe Rosette. Trecuse o oră de când Rosette murise. Ulric reveni la noua sa locuință, unde îl găsi pe fostul lui prieten Tristan, după care trimisese și care îl aștepta însoțit de cei trei medici. —Va puteți retrage, domnilor, le zise Ulric acestora. Persoana pentru care vă chemasem nu mai există. Rămas singur cu contele Ulric, Tristan nu încercă să își înăbușe suferința, ci se făcu unul cu aceasta. El organiză funeraliile minunate pentru Rosette, spre marea uimire a întregului spital. Strânse în grabă toate obiectele pe care tânăra le adusese cu ea și care, după moartea sa, intraseră pe mâinile administrației. Printre aceste obiecte se numărau mica rochie albastră, singura pe care sărmana răposată o mai avea. Tot el avu grijă și ca fostul său mobilier de pe vremea când locuia cu Rosette să fie transportat într-una din camerele noului său apartament. La doar câteva zile după aceea, Ulric, decis că nu voia să mai traiască, plecă în Anglia. Iată antecedentele acestui personaj în momentul în care intra în saloanele cafenelei din Foy. Sosirea lui Ulric provocă multă forfotă în adunarea de la Parlament. Bărbații se ridicară și îi adresară salutul curtenitor al celor din lumea bună. La rândul lor, femeile se uitau insistent la contele de Rouvres, aproape stânjenit de privirile lor curioase, chiar indiscrete. —Haideți, dragul meu defunct, zise Tristan în timp ce îl invită pe Ulric să se așeze pe locul rezervat lângă Fanny, marcați-vă printr-un toast intrarea în lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan uitându-se spre Fanny, neclintită sub masca sa, va ridica paharul în cinstea dumneavoastră. Iar dumneavoastră, îi șopti tinerei la ureche, nu uitați ce v-am recomandat. Ulric luă un pahar mare plin ochi și strigă: —Beau... —Nu uitați că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. —Beau în cinstea Morții, spuse Ulric ducând paharul la gură, după ce ciocnise cu vecina lui mascată. — Iar eu, răspunse Fanny bând și ea, închin acest pahar în cinstea tinereții, a dragostei. Ca un fulger care străpunge un nor, un zâmbet înflăcărat se aprinse sub masca de catifea. |