Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Chiar în acea seară, Ulric a chemat acolo trei dintre cei mai renumiţi medici din Paris. Apoi s-a dus să o vadă pe Rosette. Aceasta murise în urmă cu o oră. Ulric a revenit la noua sa locuinţă, unde l-a găsit pe vechiul său prieten Tristan, pe care îl chemase, și care îl aştepta împreună cu cei trei medici. —Vă puteți retrage, domnilor, le spuse Ulric acestora. Persoana pentru care doream să vă consult s-a stins. Tristan, rămas singur cu contele Ulric, nu a încercat să-i aline durerea, ci i s-a alăturat în suferinţă asemeni unui frate. El este cel care a organizat înmormântarea fastuoasă pentru Rosette, spre marea uimire a întregului spital. El a răscumpărat lucrurile pe care tânăra fată le adusese cu ea, și care, după moartea acesteia, întraseră în proprietatea administrației. Printre aceste lucruri se afla şi rochiţa albastră, singura care îi mai rămăsese săracei răposate. Tot el a avut grijă ca vechiul mobilier al lui Ulric, de pe vremea când locuia cu Rosette, să fie transportat într-una din camerele noului apartament. La doar câteva zile după cele întâmplate, Ulric, hotărât să moară, a plecat în Anglia. Aceasta era povestea personajului nostru atunci când şi-a făcut intrarea în cafeneaua Foy. Sosirea lui Ulric a stârnit o mare agitație printre cei de faţă. Bărbaţii s-au ridicat și l-au salutat politicos aşa cum fac oamenii de lume. Femeile, cu multă îndrăzneală, l-au cuprins cu privirea timp de cinci minute pe contele de Rouvres aproape jenat de privirile lor insistente, curioase până la indiscreție. —Haide, dragul meu răposat, spuse Tristan invitându-l pe Ulric să se aşeze pe locul care îi fusese rezervat lângă Fanny, fă-ţi cunoscută printr-un toast întoarcerea în lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan arătând-o pe Fanny, care stătea nemișcată sub masca ei, doamna va închina cu dumneata. Iar dumneavoastră, îi șopti el la ureche tinerei femei, să nu uitaţi ce v-am spus. Ulric luă un pahar mare umplut până la refuz și exclamă: —Beau.... —Amintiți-vă că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. —Beau în cinstea morţii, spuse Ulric ducându-şi paharul la gură, după ce îşi salutase vecina cu mască. —Iar eu, răspunse Fanny închinând şi ea la rândul ei... eu beau în cinstea tinereţii, a iubirii. Și, asemeni unui fulger care sfâşie norii, un zâmbet ca o flacără scânteie sub masca ei de catifea. |