Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | Când veni ziua, apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit, așa cum fusese prevăzut. Ulric invitase în aceeasi seară trei dintre cei mai celebrii medici din Paris. Iata de ce plecă în grabă să o aducă pe Rosette. Rosette, însă, murise cu o oră în urmă. Când se întoarse în noul său apartament, Tristan, vechiul său prieten pe care îl chemase, îl aștepta împreună cu cei trei medici. - Puteţi pleca, domnilor, spuse Ulric. Persoana pe care doream s-o consultaţi nu mai este în viaţă. Rămas singur cu contele Ulric, Tristan nu încercă să-i aline durerea ci o împărţi precum un frate. Tristan fu cel care organiză o înmormântare splendidă care uimi întregul spital. Apoi răscumpără lucrurile pe care tânăra le adusese cu ea și care, după moartea ei, deveniseră proprietatea statului. Printre lucruri se afla și o rochiţă albastră, singura pe care biata fată o mai avea. Tot Tristan avu grijă ca fostele mobile ale lui Ulric, de pe vremea când locuia împreună cu Rosette, să fie transportate într-una din camerele noului său apartament. Asta se întâmpla câteva zile după ce Ulric, hotărât să-și pună capăt zilelor, plecase în Anglia. Astfel se prezentau lucrurile în momentul în care personajul intra în cafeneaua de Foy. Sosirea lui Ulric provocă o oarecare agitaţie în adunare. Barbaţii se ridicară pentru a-l saluta plini de curtoazia care caracteriza oamenii de lume. In ceea ce privește femeile, acestea îl ţintuiră cu priviri curioase și indiscrete, timp de cinci minute interminabile. - Așezaţi-vă, scumpul meu mort, îi spuse Tristan lui Ulric în timp ce contele lua loc pe scaunul care-i fusese rezervat, alături de Fanny. Anuntati-vă prezenta în lumea celor vii. Doamna, adaugă Tristan făcând semn spre Fanny care stătea nemișcată, cu chipul ascuns sub o mască, doamna o să bea împreună cu tine. Iar dumneavoastră, șușotă Tristan la urechea tinerei femei, nu uitaţi ce v-am spus. Ulric luă un pahar plin ochi și strigă : -Beau…. - Nu uitaţi că toasturile politice sunt interzise, strigă Tristan. - Beau în sănătatea Morţii, spuse Ulric ducând pahatul la gură după ce salută vecina mascată. -Iar eu, răspunse Fanny sorbind din pahar la rândul său, beau în sănătatea tinereţii și a dragostei. Şi, precum un fulger ce despică un nor, un surâs înflăcărat apăru sub masca de catifea care îi acoperea chipul. |