Cine a aruncat acea primă roşie prevestitoare de rău, care a dat startul revoluţiei La Tomatina? Adevărul este că nimeni nu ştie. Poate a fost o rebeliune anti-Franco sau un carnaval care a scăpat de sub control. Potrivit celei mai populare versiuni a poveştii, în timpul festivalului Los Gigantes din 1945 (o paradă a unor păpuşi uriaşe din papier mâché), localnicii căutau să pornească o încăierare pentru a atrage atenţia asupra lor. Din întâmplare, au dat peste un cărucior cu legume şi au început să arunce cu roşii coapte în stânga şi-n dreapta. Au început să se implice şi spectatori obişnuiţi, până când acţiunea a degenerat într-o busculadă enormă de fructe zburătoare. Instigatorii au fost obligaţi să despăgubească vânzătorii de roşii, însă acest lucru n-a împiedicat începerea unor alte bătălii cu tomate—şi astfel, naşterea unei noi tradiţii.

Temându-se ca lucrurile să nu scape de sub control, autorităţile au adoptat, relaxat, şi apoi au reintrodus o serie de interdicţii în anii ’50. În 1951 localnicii care au sfidat legea au fost întemniţaţi, până când prin proteste publice oamenii au început să ceară eliberarea lor. Cel mai celebru şi îndrăzneţ protest la adresa interzicerii luptelor cu roşii a avut loc în 1957, când adepţii acestora au pus în scenă funeraliile tomatelor, nelipsite fiind coşciugul şi cortegiul funerar. După 1957, administraţia locală a început să se adapteze la noile schimbări apărute în societate, iar după ce a implementat câteva reguli a hotărât să accepte trăznita tradiţie.

Deşi în centrul atenţiei sunt roşiile, o săptămână de festivităţi este organizată înainte de confruntarea finală. Este o sărbătoare a sfinţilor protectori ai oraşului Buñol, Fecioara Maria şi Sf. Louis Bertrand, celebrată prin parade stradale, muzică şi focuri de artificii în stilul vesel tipic spaniol. Pentru a vă fortifica înainte de iminenta încăierare în ajunul bătăliei este servită o paella de proporţii uriaşe, mâncare simbol din regiunea Valencia gătită cu orez, fructe de mare, şofran şi ulei de măsline.

Astăzi, acest festival lipsit de inhibiţii a căpătat o anumită aură de rânduială. Organizatorii au mers până-ntracolo încât au ajuns să cultive un soi special de roşii necomestibile, special pentru acest eveniment anual. Festivităţile încep în jurul orei 10 dimineaţa, când participanţii se iau la întrecere pentru a pune mâna pe o bucată de jambon înfiptă în vârful unui stâlp uns cu grăsime. Spectatorii înarmaţi cu furtunuri cu apă încep să-i ude pe temerarii căţăraţi pe stâlp, în timp ce cântă şi dansează în stradă. Atunci când clopotul bisericii bate amiaza, camioane pline ochi cu roşii încep să intre în oraş, în timp ce scandări precum „To-ma-te, to-ma-te!” se aud din ce în ce mai tare.

Apoi, salva unui tun cu apă dă startul evenimentului principal. Aceasta este unda verde pentru zdrobirea şi lansarea roşiilor în atacuri susţinute împotriva celorlalţi participanţi. Aruncători de roşii cu lob la distanţă mare, asasini făţişi şi ţintaşi cu aruncări din cârlig la distanţă medie. Indiferent ce tehnică abordaţi, când totul va lua sfârşit veţi arăta (şi vă veţi simţi) cu totul altfel. Aproape o oră mai târziu, bătăuşii înmuiaţi în roşii sunt lăsaţi să se joace într-o mare de salsa stradală ca terciul, în timp ce găsirea unei roşii întregi devine aproape o misiune imposibilă. O a doua salvă de tun anunţă finalul bătăliei.