Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | In ziua hotărâtă, apartamentele contelui Ulric de Rouvres fură pregătite. Ulric îi chemă aici chiar în acea seară pe trei dintre cei mai vestiți medici din Paris. Apoi alergă într-un suflet să o aducă pe Rosette. Ea tocmai își dăduse ultima suflare, de un ceas abia. Ulric se întoarse la noua locuință, unde îl regăsi pe vechiul său prieten, Tristan, pe care îl chemase și care îl aștepta împreună cu cei trei medici. -Puteți pleca domnilor, le spuse Ulric. Persoana pe care aș fi vrut să o vedeți nu mai este. Tristan, rămas singur cu contele Ulric nu încercă să îi aline durerea ci se grăbi să i-o împărtășească, precum un frate. El fu acela care se îngriji de somptuoasa înmormântare pe care i-o făcură Rosettei, spre marea uimire a celor de la spital. Răscumpără lucrușoarele pe care tânăra le luase cu sine și care, după moartea sa, deveniseră bunurile administrației. Pintre ele se afla și rochia albastră, singura care îi mai rămăsese bietei răposate. Tot el se îngriji ca mobilele lui Ulric, de pe vremea când locuia cu Rosette, să fie mutate într-o cameră din noua sa locuință. La câteva zile după aceea, Ulric, hotărât să moară, pleca în Anglia. Iată întâmplările prin care trecuse acest personaj până în clipa în care păși în salonul cafenelei Foy. Sosirea lui Ulric provocă rumoare în mica adunare. Barbații se ridicară și îl salutară curtenitor, ca niște oameni de lume ce se aflau. Iar femeile îl țintuiră cu privirea pe contele de Rouvres, stânjenit de privirile lor curioase, aproape indiscrete. -Iubite răposat, spuse Tristan în timp ce îl poftea pe Ulric să se așeze pe locul pe care i-l păstrase, lângă Fanny, binevoiți să salutați printr-un toast întoarcerea in lumea celor vii. Doamna, adăugă Tristan arătând- spre Fanny împietrită sub masca sa, doamna vă va ține hangul. Cât despre dumneata, șopti el la urechea tinerei, să nu uiți ce ti-am spus. Ulric ridică un pahar mare, plin ochi și spuse apăsat: - Beau… -Toasturile politice sunt interzise, nu uitați, îi strigă Tristan. -Beau in cinstea Morții, spuse Ulric ducând la buze paharul, după ce își salută vecina mascată. -Iar eu, răspunse Fanny sorbind la rândul ei… eu beau in cinstea tinereții și a dragostei. Și un surâs înflăcărat se aprinse sub masca ei de catifea, ca un fulger ce sfâșie norii. |