Au jour fixé, l'appartement du comte Ulric de Rouvres était préparé. Ulric y donna rendez-vous pour le soir même à trois des plus célèbres médecins de Paris. Puis il courut chercher Rosette.
Elle venait de mourir depuis une heure. Ulric revint à son nouveau logement, où il trouva son ancien ami Tristan, qu'il avait fait appeler, et qui l'attendait avec les trois médecins.
—Vous pouvez vous retirer, messieurs, dit Ulric à ceux-ci. La personne pour laquelle je désirais vous consulter n'existe plus.
Tristan, resté seul avec le comte Ulric, n'essaya pas de calmer sa douleur, mais il s'y associa fraternellement. Ce fut lui qui dirigea les splendides obsèques qu'on fit à Rosette, au grand étonnement de tout l'hôpital. Il racheta les objets que la jeune fille avait emportés avec elle, et qui, après sa mort, étaient devenus la propriété de l'administration. Parmi ces objets se trouvait la petite robe bleue, la seule qui restât à la pauvre défunte. Par ses soins aussi, l'ancien mobilier d'Ulric, quand il demeurait avec Rosette, fut transporté dans une pièce de son nouvel appartement.
Ce fut peu de jours après qu'Ulric, décidé à mourir, partait pour l'Angleterre.
Tels étaient les antécédents de ce personnage au moment où il entrait dans les salons du café de Foy.
L'arrivée d'Ulric causa un grand mouvement dans l'assemblée. Les hommes se levèrent et lui adressèrent le salut courtois des gens du monde. Quant aux femmes, elles tinrent effrontément pendant cinq minutes le comte de Rouvres presque embarrassé sous la batterie de leurs regards, curieux jusqu'à l'indiscrétion.
—Allons, mon cher trépassé, dit Tristan en faisant asseoir Ulric à la place qui lui avait été réservée auprès de Fanny, signalez par un toast votre rentrée dans le monde des vivants. Madame, ajouta Tristan en désignant Fanny, immobile sous son masque, madame vous fera raison. Et vous, dit-il tout bas à l'oreille de la jeune femme, n'oubliez pas ce que je vous ai recommandé.
Ulric prit un grand verre rempli jusqu'au bord et s'écria:
—Je bois....
—N'oubliez pas que les toasts politiques sont interdits, lui cria Tristan.
—Je bois à la Mort, dit Ulric en portant le verre à ses lèvres, après avoir salué sa voisine masquée.
—Et moi, répondit Fanny en buvant à son tour... je bois à la jeunesse, à l'amour. Et comme un éclair qui déchire un nuage, un sourire de flamme s'alluma sous son masque de velours. | În ziua stabilită apartamentul contelui Ulric de Rouvres era pregătit. Ulric îşi dădu întâlnire chiar pentru seara aceea cu trei cei mai celebri medici din Paris. Apoi alergă s-o caute pe Rosette. Ea abia murise de o oră. Ulric se întoarse la noua sa locuinţă, unde îl găsi pe vechiul său prieten Tristan, pe care îl chemase şi care îl aştepta împreună cu cei trei medici. - Domnilor, vă puteţi retrage, le spune Ulric. Persoana pe care voiam să o consultaţi nu mai este printre noi. Rămas singur cu contele Ulric, Tristan nu încercă să-i aline durerea, ci îi fu alături în suferinţă asemeni unui frate. El fu cel care organiză splendida ceremonie de înmormântare care i se făcu lui Rosette, spre marea uimire a întregului spital. Răscumpără obiectele pe care tânăra le adusese cu ea şi care, după moartea sa, deveniseră proprietatea administraţiei. Printre aceste obiecte se afla şi rochiţica albastră, singura care îi rămăsese bietei defuncte. Tot prin grija lui, vechia mobilă a lui Ulric, de pe vremea când locuia cu Rosette, fu transportată într-o cameră din noul său apartament. La doar câteva zile, hotărât să moară, Ulric pleca în Anglia. Asta era povestea acestui personaj în momentul în care intra în saloanele de la Café du Foy. Sosirea lui Ulric pricinui o mare agitaţie în răndul asistenţei. Oamenii se ridicară şi-i adresară salutul curtenitor al oamenilor de lume. Cât despre femei, timp de cinci minute, insolente, ele îl făcură pe contele Rouvres, să se simtă încurcat sub focul privirilor lor, curioase până la indiscreţie. - Hai, dragul meu dus de pe lumea sta, îi zise Tristan făcându-l pe Ulric să se aşeze pe locul care îi fusese rezervat lângă Fanny, anunţaţi-vă printr-un toast revenirea în lumea celor vii. Doamna, spuse în continuare Tristan arătând spre Fanny, nemişcată sub masca sa, doamna va ridica paharul în cinstea voastră. Iar dumneavoastră, îi şopti la ureche tinerei femei, nu uitaţi ce v-am sfătuit. Ulric luă un pahar mare plin ochi şi strigă: - Închin... - Nu utiaţi că toasturile politice sunt interzise, îi strigă Tristan. - Închin în cinstea Morţii, spuse Ulric ducând paharul la buze după ce s-a înclinat spre vecina sa mascată. - Iar eu, răspunse Fanny bând la rândul său,... eu închin pentru tinereţe, pentru dragoste. Şi ca un fulger care străbate un nor, un surâs pătimaş i se aprinse sub masca de catifea |