This site uses cookies.
Some of these cookies are essential to the operation of the site,
while others help to improve your experience by providing insights into how the site is being used.
For more information, please see the ProZ.com privacy policy.
From "Un paso más adelante" by María Laura Rucci. 308 words
Todos y cada uno disfrutarían de sus vacaciones. ¿Por qué entonces yo no habría de disfrutar de unas también? Trabajaba duro, había manejado ya varios proyectos de vital importancia para el avance de los negocios en los que se embarcaba la empresa; meses, días, horas frente a mi escritorio, seleccionando candidatos, revisando solicitudes, asignando proyectos y asegurándome de que cada proveedor de servicios recibiera su pago sin demoras.
¿Cómo era posible entonces que los demás estuviesen empacando sus trajes de baño o sus botas de nieve cuando yo sudaba excesivamente bajo el traje de corte inglés? Yo, que preparaba el café de la mañana y la tarde, que contestaba todas las llamadas que Gutiérrez y Amingorena no querían atender, que lidiaba con los asuntos desagradables entre proveedores y clientes, ¿no habría vacaciones para mí?
Veía como cada empleado entraba en la oficina de Vargas y salía triunfante, sonriendo, pensando en las vacaciones que acababa de ganarse. Sabía que debía tomar coraje y entrar a esa oficina yo también a arrebatar mis vacaciones de las manos de quien también tendría el derecho de negármelas. Y lo hice. Y aquí estoy. Disfrutando de una oficina vacía.
Las palabras de Vargas resonaban aún en mi cabeza: "No, Juancito. Lamentablemente tu viajecito a la costa no podrá ser. Por el momento necesito que alguien cuide del fuerte, ¿sabes?". Fui débil. Pero mi debilidad nada tiene que ver con que yo esté aún aquí. Si hubiese estado aunque sea medio paso delante de Vargas… Si hubiese sabido que existía una clave mágica para ganarme mi estadía en la costa por unos días... Me pregunto qué tan placentero hubiese sido estar en la playa, habiéndome ganado la empatía de Vargas del mismo modo en el que se la habían ganado los demás: informándole que trabajaría desde la playa durante mi escapadita a la costa.
The winning and finalist entries are displayed below.To view the like/dislike tags the entries received simply click on the "view all tags" link on the right hand corner of each entry.
You can leave your feedback for this pair at the bottom of the page.
Congratulations to the winners and thanks to all the participants!
Toţi aveau să se bucure de concedii. De ce să nu mă bucur şi eu de un concediu? Munceam din greu, gestionasem deja mai multe proiecte de importanţă vitală pentru dezvoltarea afacerilor în care se implicase firma; luni, zile, ore la birou, alegând candidaţi, verificând cereri, repartizând proiecte şi asigurându-mă că fiecare furnizor de servicii îşi va primi plata fără întârziere.
Atunci cum era posibil ca ceilalţi să-şi pună în valize costumele de baie sau cizmele îmblănite pentru zăpadă când eu eram leoarcă de sudoare sub costumul la patru ace? Eu, cel care pregătea cafeaua de dimineaţă şi de amiază, cel care răspundea la apelurile la care Gutiérrez şi Amingorena nu voiau să răspundă, care se lupta cu aspectele mai puţin plăcute dintre furnizori şi clienţi, pentru mine nu exista concediu?
Vedeam cum fiecare angajat intra în biroul lui Vargas şi ieşea triumfător, zâmbind, gândindu-se la concediul care tocmai i se aprobase. Ştiam că trebuia să-mi iau inima în dinţi, să intru în biroul acela şi să-mi iau şi eu concediul meu de la cei care aveau şi dreptul să nu mi-l aprobe. Am făcut-o. Şi uite-mă. Mă bucur de un birou gol.
Cuvintele lui Vargas încă îmi răsunau în cap: "Nu, Juancito. Din nefericire, excursia ta la mare nu e posibilă. Momentan, am nevoie de cineva care să rămână pe baricade, înţelegi?". Am fost slab. Însă slăbiciunea mea nu are nimic a face cu faptul că eu sunt încă aici. Dacă aş fi fost măcar cu jumătate de pas înaintea lui Vargas… Dacă aş fi ştiut că exista o cheie magică pentru a-mi câştiga sejurul de câteva zile la mare… Cât de plăcut ar fi fost dacă aş fi stat pe plajă, fiindcă îmi câştigasem empatia lui Vargas în acelaşi fel în care şi-o câştigaseră şi ceilalţi: făcându-i cunoscut faptul că aş fi lucrat de pe plajă în timpul micii mele escapade la mare.
Toţi urmau să se bucure de concediile lor. Atunci de ce să nu mă bucur şi eu de al meu? Lucram din greu, mă ocupasem deja de diverse proiecte de o importanţă vitală pentru progresul afacerilor în care se băga societatea; luni, zile, ore petrecute la biroul meu, selectând candidaţi, examinând solicitări, adjudecând proiecte şi asigurându-mă că toţi prestatorii de servicii îşi primesc banii la timp.
Cum era atunci posibil ca toţi ceilalţi să-şi împacheteze costumele de baie sau cizmele de iarnă, în timp ce eu transpiram în exces în costumul meu croit după moda englezească? Tocmai eu, care făceam cafeaua dimineaţa şi după-amiaza, care răspundeam la toate apelurile la care Gutiérrez şi Amingorena nu doreau să răspundă, care mă luptam cu problemele dezagreabile care apăreau între furnizori şi clienţi, oare pentru mine nu exista concediu?
Mă uitam cum fiecare angajat intra în biroul lui Vargas şi ieşea triumfător, cu zâmbetul pe buze, gândindu-se la concediul pe care tocmai şi-l câştigase. Ştiam că trebuie să-mi adun curajul şi să intru la rândul meu în acel birou pentru a-mi smulge concediul din mâinile cui avea, de altfel, dreptul să nu mi-l dea. Şi am făcut-o. Şi uite-mă unde sunt. Bucurându-mă de un birou gol.
Cuvintele lui Vargas încă îmi mai sunau în minte: — Nu, Juancito. Din păcate drăguţa ta călătorie la malul mării nu se va putea produce. Ştii, deocamdată am nevoie ca cineva să rămână pe baricade.
Am fost slab. Dar slăbiciunea mea nu are nimic de-a face cu faptul că eu încă mai sunt aici. Dacă aş fi fost măcar la jumătate de pas în faţa lui Vargas... Dacă aş fi ştiut de existenţa unui cuvânt magic care mi-ar fi permis să-mi câştig sejurul de câteva zile la malul mării... Mă întreb cât de plăcut ar fi fost să stau la plajă, după ce aş fi câştigat empatia lui Vargas în acelaşi fel în care au câştigat-o şi ceilalţi: informându-l că voi lucra de pe plajă pe durata escapadei mele la malul mării.
Toată lumea se bucura de vacanţă. De ce atunci nu m-aş fi bucurat şi eu de-a mea? Munceam din greu, deja gestionasem mai multe proiecte de importanţă vitală pentru progresul afacerilor în care era implicată firma; luni, zile, ore întregi la birou, recrutând candidaţi, revizuind cereri, desemnând proiecte şi asigurându-mă că fiecare furnizor de servicii îşi va primi plăţile fără întârziere.
Atunci cum se făcea că toţi ceilalţi îşi împachetaseră costumele de baie sau cizmele de zăpadă în timp ce eu asudam în costumul de birou? Eu, care pregăteam cafele dimineaţa şi după-amiaza, care răspundeam la toate telefoanele la care nu vroiau să răspundă Gutiérrez şi Amingorena, care mă luptam cu problemele cele mai neplăcute dintre furnizori şi clienţi, pentru mine nu exista vacanţă?
Vedeam cum fiecare angajat intra în biroul lui Vargas şi ieşea triumfător, surâzând, cu gândul la concediul pe care tocmai îl obţinuse. Ştiam că trebuie să-mi iau inima în dinţi şi să intru şi eu în acel birou şi să-mi revendic dreptul la vacanţă în faţa celui care de asemenea avea puterea să mi-l refuze. Şi aşa am şi făcut. Aşa că iată-mă. Mă bucur de un birou gol.
Cuvintele lui Vargas încă îmi răsunau în urechi: "Nu, Juancito. Din păcate nu este posibilă mica ta călătorie pe coastă. Pentru moment am nevoie de cineva care să se ocupe de chestiunile complicate, înţelegi?". Am fost slab. Dar slăbiciunea mea nu are nimic de-a face cu faptul că încă mă aflu aici. Dacă aş fi fost cu un pas înaintea lui Vargas… Dacă aş fi ştiut că exista o cheie magică cu care mi-aş fi câştigat şederea de câteva zile pe coastă… Mă gândesc ce plăcut ar fi fost să fiu pe plajă, să fi obţinut empatia lui Vargas aşa cum au câştigat-o ceilalţi: să-l fi informat că aş fi lucrat de pe plajă în timpul micii mele escapade pe coastă.
Absolut fiecare dintre ei avea să se bucure de concediu. Atunci, eu de ce să nu mă bucur de o vacanţă ? Munceam din greu, mă ocupasem deja de mai multe proiecte de importanţă vitală pentru dezvoltarea afacerilor în care se lansa firma; luni, zi, ore în faţa biroului, selectam candidaţi, verificam cereri, împărţeam proiecte şi mă asiguram că fiecare furnizor de servicii îşi primea banii fără întârzieri.
Atunci, cum era posibil ca ceilalţi să-şi pună costumele de baie sau încălţămintea de iarnă în bagaje, pe când eu transpiram exagerat de mult sub costumul de firmă ? Eu, care pregăteam cafeaua de dimineaţă şi de după-amiază, care răspundeam la toate telefoanele la care Gutierrez şi Amingorena nu voiau să răspundă, care mă luptam cu toate problemele neplăcute, prins între furnizori şi clienţi, nu aveam parte şi eu de concediu ?
Vedeam cum fiecare angajat intra în biroul lui Vargas şi ieşea triumfător, zâmbitor, gândindu-se la vacanţa pe care tocmai şi-o câştigase. Ştiam că trebuie să-mi fac curaj şi să intru şi eu în biroul acela ca să-mi smulg concediul din mâinile celui care avea inclusiv dreptul să mi-l refuze. Şi am făcut-o. Şi iată-mă. Mă bucur acum de un birou gol.
Cuvintele lui Vargas continuau să-mi răsune în minte: "Nu, Juancito. Cu tot regretul, nu se poate să pleci pe litoral. Deocamdată am nevoie de cineva care să rămână de planton, ştii ?". Am fost slab. Dar slăbiciunea mea nu are nicio legătură cu faptul că sunt aici. Dacă aş fi fost măcar cu o jumătate de pas înaintea lui Vargas... Dacă aş fi ştiut că exista o formulă magică pentru a câştiga o şedere de câteva zile pe litoral... Mă întreb cât de plăcut ar fi fost să mă aflu pe plajă, dacă i-aş fi câştigat empatia lui Vargas în acelaşi mod în care i-o câştigaseră ceilalţi: informându-l că voi lucra de pe plajă în timpul scurtei mele evadări pe litoral.
Fiecare şi fiecare s-ar putea bucura de vacanta ta. De ce atunci ar trebui să nu se bucure de asemenea? El a lucrat din greu, au condus pentru mai multe proiecte importante pentru dezvoltarea de afaceri în care compania expediate, luni, zile, ore la biroul meu, selecţie a candidaţilor, revizuirea aplicaţii, atribuirea de proiecte şi să se asigure că fiecare furnizor de serviciile primite plata dvs. fără întârziere.
Cum a fost posibil atunci că alţii au fost de ambalare costume de baie şi cizme de zăpadă, când am transpir excesiv de sub costum Engleză-cut? I, care a fost de luare de cafea dimineaţa şi după-amiază, răspunde la toate apelurile Amingorena Gutierrez şi nu a vrut să participe, să se ocupe cu problemele neplăcute între furnizorii şi clienţii, nu ar trebui să plece pentru mine?
Saw ca fiecare angajat a intrat în biroul de Vargas şi a apărut triumfător, zambitoare, gândindu-te la vacanta el a câştigat doar. Ştia că ar trebui să aibă curajul şi să intre la birou, de asemenea, am apuca de vacanta mea din mâinile care ar fi, de asemenea, dreptul de a refuza aceasta. Şi am făcut-o. Şi iată-mă. Bucurându-se de un birou gol.
Cuvintele lui Vargas ecou în capul meu: "Nu, Johnny. Din pacate calatoriei puţin, până la coasta nu poate fi. Chiar acum am nevoie de cineva să aibă grijă de fortul, stii tu." Am fost slab. Dar slăbiciunea mea nu are nimic de-a face cu faptul că sunt încă aici. Dacă ar fi fost chiar o jumătate de pas înaintea Vargas ... Dacă ştiam că a existat o cheie magica pentru a câştiga şederii mele la coasta pentru cateva zile ... Mă întreb ce s-ar fi fost atât de plăcut să fie pe plaja, vorbind cu Vargas câştigat empatie de acelaşi fel în care aceştia au câştigat alţii, informându-l că el ar lucra de la plaja în timpul meu pentru a face o plimbare pe coasta.
Cu toții s-ar bucura de propriul concediu. Atunci de ce să nu am parte și eu de unul? Munceam din plin, deja coordonasem mai multe proiecte foarte importante pentru progresul afacerilor pe care le dezvolta compania; luni, zile, ore în fața biroului, selecționând candidați, verificând cereri, împărțind proiecte și asigurându-mă că fiecare furnizor de servicii își primea suma cuvenită fără întârziere.
Așadar cum era posibil ca în timpul în care ceilalți își împachetau costumele de baie sau ghetele pentru zăpadă, eu să muncesc cu sudoarea frunții în costumul de croială englezească? Eu, care pregăteam cafeaua de dimineață și după-amiază, care răspundeam la toate apelurile pe care Gutiérrez și Amingorena le ignorau, care rezolvam situațiile neplăcute între furnizori și clienți, pentru mine de ce să nu existe concediu?
Vedeam cum fiecare angajat intra în biroul lui Vargas și ieșea victorios, râzând, gândindu-se la concediul pe care doar ce și-l câștigase. Știam că trebuia să-mi iau inima în dinți și să intru și eu în acel birou pentru a-mi smulge concediul din mâinile celui care, totodată, ar fi avut dreptul să mi-l refuze. Așa am și făcut. Și aici mă aflu, bucurându-mă de un birou gol.
Cuvintele lui Vargas încă îmi răsunau în cap: „Nu Juancito, din păcate micul tău sejur pe litoral nu va avea loc. Știi ... deocamdată am nevoie de cineva care să țină afacerea sub control.” Am cedat, dar slăbiciunea mea nu are nimic de a face cu faptul că încă mă aflu aici. Dacă aș fi fost măcar cu jumătate de pas înaintea lui Vargas... Dacă aș fi știut că exista o cheie magică pentru a-mi câștiga vacanța pe litoral pentru câteva zile... Mă întreb cât de plăcut ar fi fost pe plajă, după ce aș fi câștigat înțelegerea lui Vargas la fel cum au făcut-o și ceilalți: anunțându-l că aș fi lucrat de pe plajă în mica mea escapadă pe litoral.
