This site uses cookies.
Some of these cookies are essential to the operation of the site,
while others help to improve your experience by providing insights into how the site is being used.
For more information, please see the ProZ.com privacy policy.
From "Letters from a Self-Made Merchant to His Son" by George Horace Lorimer. 320 words
I remember reading once that some fellows use language to conceal thought, but it's been my experience that a good many more use it instead of thought.
A businessman's conversation should be regulated by fewer and simpler rules than any other function of the human animal. They are:
Have something to say.
Say it.
Stop talking.
Beginning before you know what you want to say and keeping on after you have said it lands a merchant in a lawsuit or the poorhouse, and the first is a short cut to the second. I maintain a legal department here, and it costs a lot of money, but it's to keep me from going to law.
It's all right when you are calling on a girl or talking with friends after dinner to run a conversation like a Sunday-school excursion, with stops to pick flowers; but in the office your sentences should be the shortest distance possible between periods. Cut out the introduction and the peroration, and stop before you get to secondly. You've got to preach short sermons to catch sinners; and deacons won't believe they need long ones themselves. Give fools the first and women the last word. The meat's always in the middle of the sandwich. Of course, a light butter on either side of it doesn't do any harm if it's intended for a man who likes butter.
Remember, too, that it's easier to look wise than to talk wisdom. Say less than the other fellow and listen more than you talk; for when a man's listening he isn't telling on himself and he's flattering the fellow who is. Give most men a good listener and most women enough note-paper and they'll tell all they know. Money talks -- but not unless its owner has a loose tongue, and then its remarks are always offensive. Poverty talks, too, but nobody wants to hear what it has to say.
The winning and finalist entries are displayed below.To view the like/dislike tags the entries received simply click on the "view all tags" link on the right hand corner of each entry.
You can leave your feedback for this pair at the bottom of the page.
Congratulations to the winners and thanks to all the participants!
Îmi amintesc cum am citit odată că limba i-a fost dată omului pentru a-şi ascunde gândurile, însă din experienţa mea pot spune că prea mulţi oameni scot pe gură tot ce au în cap.
Vorba unui negustor ar trebui să se supună unor legi mai desluşite şi mai puţine la număr decât oricare altă funcţiune a fiinţei omeneşti. Acestea ar fi:
Să aibă ceva de spus.
S-o spuie.
Să-şi închidă gura.
Un comersant prea slobod de gură poate s-ajungă la pricină de judecată or la sapă de lemn, căci se ştie că prima duce negreşit la cea de-a doua. Eu ţin aici un oficiu juridic care mă costă o căruţă de bani, dar ştiu că sunt la adăpost de neplăceri prin tribunale.
Nu-i bai, când faci vizite unei domnişoare or şezi cu amicii după cină poţi să te întinzi la vorbă, aşa cum într-o drumeţie cu şcoala de duminică poţi să zăboveşti la cules de floricele; dar când faci negoţ, e bine să nu baţi cale lungă de la un capăt de propoziţiune la altul. Lasă deoparte introducerea şi încheierea cuvântării, şi opreşte-te înainte de cea de-a doua. Păcătoşii se dovedesc cu predici scurte, şi nici diaconii nu le-ar dori mai lungi. Lasă-le celor săraci cu duhul primul cuvânt, iar femeilor ultimul. Miezul e întotdeauna partea cea mai bună. Şi dacă mai e şi puţin uns cu dulceaţă, nu strică, dacă omul n-are boala de zahăr.
Şi să mai ţii minte că mai degrabă te înfăţişezi ca un înţelept decât să şi vorbeşti ca el. Vorbeşte mai puţin decât tovarăşul tău şi mai mult ascultă; căci un om care ascultă nu-şi dă gândurile pe faţă, ci îl măguleşte pe celălalt. Bărbatul, dacă-l asculţi, sau femeia, dacă-i dai hârtie de scris, vor da în fapt tot ce ştiu. Gologanii-şi spun povestea – dar numai dacă omul îşi dezleagă limba, ş'apoi vorbesc murdar în orice timp. Şi sărăcia vorbeşte, dar nimenea nu vrea s-asculte ce-are ea de zis.
Mulţumesc tuturor pentru aprecieri! Se pare că traducerea mea a stârnit ceva controverse. Chiar dacă în prezent nu mă ocup de traduceri literare, am învăţat în facultate că trebuie să faci traducerea să sune cursiv şi natural în româneşte, iar uneori asta înseamnă să recreezi textul. Poate că în cazul de faţă m-am îndepărtat periculos de mult. Îmi asum această responsabilitate. Cei care m-au susţinut au adus argumente viabile, cei care i-au contrazis... mai puţin. Aş spune că textul de faţă a fost destul de neprietenos cu concurenţii. Chiar dacă limba engleză din textul original nu are o tentă arhaică, consider că totuşi traducerea trebuia să ţină cont de acest aspect şi să încerce să redea atmosfera epocii respective (anul 1901 sau 1902). Păreri de genul "Această traducere ar da bine la un concurs de creaţie, nu de traducere" nu pot decât să mă flateze. Mulţumesc tuturor colegilor şi sper să ne întâlnim şi pe viitor în concursuri în care să ne dovedim creativitatea şi spiritul liber!
Felicitări! A fost o încântare! În legătură cu 'contestatarii', victoria zdrobitoare arată că sunt mult mai mulţi cei care preferă coerenţa şi atmosfera în faţa unei traduceri poate uşor mai riguroasă, dar cu siguranţă şi mult mai seacă.
Felicitari! V-am votat numai si numai pe dv. Apreciez si efortul celorlalti traducatori, dar diferenta dintre traduceri este de la cer la pamant.
A fost singura traducere care a observat ca aceasta carte a fost scrisa prin 1901-1902. Opere de creatie cu totul pe langa subiect au fost cele cu "oameni de afaceri", "departamente juridice" si tot asa.
Cred ca traducerea dv arata diferenta dintre un traducator adevarat si un traducator de ocazie.
Inca o data, felicitari!
Îmi aduc aminte că am citit undeva că unii indivizi vorbesc pentru a ascunde ceea ce gândesc, dar mult mai des mi-a fost dat să întâlnesc oameni care vorbesc în loc să gândească.
Arta conversaţiei omului de afaceri ar trebui să fie guvernată de reguli mai puţine şi mai simple decât oricare altă funcţiune a fiinţei umane. Şi anume:
Să ai ceva de spus.
Să spui ceea ce ai de spus.
Să taci.
Dacă începe să vorbească înainte de a şti ce vrea să spună şi continuă dupa ce a făcut-o, comerciantul se poate trezi fie la tribunal fie la azilul pentru săraci, iar prima destinaţie este oricum doar o scurtătură care duce la a doua. Pe statul de plată al firmei ţin, pe bani grei, un consilier juridic, dar o fac pentru a evita orice contact cu justiţia.
Atunci când ii faci curte unei fete sau când stai la taclale cu prietenii dupa o cină copioasă, e acceptabil să porţi o conversaţie asemenea unei excursii în natură la şcoala duminicală, când te poţi opri la fiecare doi paşi ba să mai culegi o floare, ba să admiri peisajul; dar la birou frazele pe care le rostim ar trebui să constituie cea mai scurtă distanţă posibilă între două puncte. Sari peste introducere şi peste peroraţie şi opreşte-te înainte să ajungi la “în al doilea rand”. Lasă proştii să aibă primul cuvânt şi femeile ultimul. Şunca e întotdeauna la mijlocul sandvişului. Bineînţeles că nu strică să ungi feliile de pâine cu un strat subţire de unt, dacă sandvişul e pentru cineva căruia îi place untul.
Reţine, de asemenea, că este mai uşor să pari înţelept decât să spui ceva înţelept. Spune mai puţine decât cel din faţa ta şi ascultă mai mult decât vorbeşti; căci atunci când ascultăm nu dezvăluim nimic despre noi înşine şi îl flatăm pe cel care tocmai o face. Dă-i unui barbat un ascultător bun şi unei femei destulă hârtie de scris şi îţi vor spune tot ceea ce stiu. Banii vorbesc – dar numai cu condiţia ca stăpânul lor sa aibă limba slobodă, iar replicile lor sunt întotdeauna jignitoare. Şi sărăcia vorbeşte, dar nimeni nu vrea să audă ceea ce are ea de spus.
Îmi amintesc că am citit cândva că unii oameni se folosesc de cuvinte pentru a-şi ascunde gândurile, dar viaţa m-a învăţat că mult mai mulţi folosesc vorbele în locul gândirii.
Discursul unui om de afaceri ar trebui să fie rânduit după reguli mai puţine şi mai simple decât orice altă funcţie a animalului care este omul. Acestea sunt:
Să aibă ceva de spus.
Să spună.
Apoi să tacă.
Un negustor care începe să vorbească înainte să ştie ce vrea să spună şi o ţine tot aşa după ce a terminat ce avea de spus ajunge la tribunal sau în pragul falimentului, iar primul este calea cea mai scurtă către al doilea. Am un departament juridic aici şi mă costă mult, dar mă ajută să nu ajung în faţa legii.
E bine să vorbeşti mult când eşti cu o fată sau când stai de vorbă cu amicii după cină, ca o excursie cu şcoala duminica, cu popasuri la cules de floricele, dar la birou propoziţiile trebuie să fie distanţa cea mai scurtă cu putinţă dintre două semne de punctuaţie. Taie introducerea şi peroraţia şi opreşte-te înainte de a devia de la subiect. E nevoie de predici scurte ca să-i atragi pe păcătoşi, dar nici cei pioşi nu vor simţi nevoia de unele lungi. Lasă-le nebunilor primul cuvânt şi femeilor pe ultimul. Carnea este întotdeauna în mijlocul sandvişului. Bineînţeles, nu strică şi puţin unt pe fiecare felie de pâine, dar numai dacă celui care îl mănâncă îi place untul.
Ţine minte, de asemenea, că este mai uşor să pari înţelept decât să vorbeşti cu înţelepciune. Spune mai puţin decât celălalt şi ascultă mai mult decât vorbeşti pentru că atunci când omul ascultă nu se dă de gol şi îşi flatează partenerul de conversaţie. În cele mai multe cazuri, dacă le dai bărbaţilor pe cineva care să-i asculte şi femeilor destulă hârtie, îţi vor spune tot ce ştiu. Banii vorbesc – numai dacă proprietarul nu are o gură slobodă – şi ceea ce spun ei este întotdeauna ofensiv. Şi sărăcia vorbeşte, dar nimeni nu vrea să asculte ce are ea de spus.
Mi-aduc aminte c-am citit odată că unii indivizi folosesc limbajul pentru a-şi ascunde gândurile, însă experienţa personală m-a-nvăţat că şi mai mulţi îl folosesc drept substitut al acestora.
În comparaţie cu orice altă funcţie a speciei umane, conversaţia unui om de afaceri ar trebui să fie construită după mai puţine reguli şi mai simple. Acestea sunt:
Să ai ceva de spus.
Să spui.
Punct.
Un negustor care începe să vorbească înainte de a şti ce vrea să spună, continuând după ce-a spus-o, poate ajunge direct la tribunal sau la azilul săracilor, iar prima variantă e doar o scurtătură spre a doua. Am o secţie juridică aici care mă costă o grămadă de bani, dar asta mă ajută să n-am dureri de cap cu justiţia.
Când eşti în vizită la o fată sau stai la palavre cu prietenii după cină, e acceptabil să faci conversaţie ca şi cum ai fi într-o excursie cu şcoala duminicală, cu popasuri pentru cules de flori; dar la birou propoziţiile tale ar trebui să fie cel mai scurt drum posibil între un punct şi următorul punct. Renunţă la introducere şi încheiere şi opreşte-te înainte să treci la subiecte secundare. Ca să atragi păcătoşii, ţine predici scurte; şi nici diaconii nu se dau în vânt după poliloghii. Lasă proştii să vorbească primii, iar femeilor dă-le ultimul cuvânt. Carnea e mereu la mijlocul sandvişului. Bineînţeles, un pic de unt pe-o parte şi pe alta nu strică dacă-i făcut pentru cineva căruia-i place untul.
Şi nu uita că-i mai uşor să pari înţelept decât să vorbeşti cu înţelepciune. Spune mai puţin decât celălalt şi ascultă mai mult decât vorbeşti; căci, în timp ce cineva ascultă, nu se poate lăuda, astfel gâdilă orgoliul celui care-o face. Cu cei mai mulţi bărbaţi fii un bun ascultător, iar majorităţii femeilor dă-le hârtie de scris la discreţie şi-or să spună tot ce ştiu. Banii vorbesc – însă numai când posesorul e-o gură-spartă, iar atunci fac doar comentarii jignitoare. Şi sărăcia vorbeşte, dar nimeni nu vrea să asculte ce are de spus.
Mulţumim, Maria! Ca fapt divers... traducerea a fost făcută pe yahoo messenger, cu vreo două-trei ore înainte de termenul limită de "predare"... printre picături, între traduceri de o parte şi alta a mărilor ce ne despart. A fost un experiment excelent, o colaborare foarte frumoasă şi plină de umor, cu idei contra cronometru, aşa cum au ieşit ele, mai bune sau mai rele... :-)
La baza unei bune colaborări stă întotdeauna o prietenie strânsă! Ca fapt divers: la primul concurs la care am participat pe ProZ.com, am încercat şi eu să mă "cuplez" cu cineva. Nu m-a vrut nimeni! Aşa am rămas singură cu gloria :))
Îmi amintesc că am citit odată cum unele persoane întrebuinţează vorbirea ca să îşi camufleze gândurile, însă viaţa m-a învăţat că şi mai mulţi o folosesc ca subsitut pentru gândire.
Conversaţia unui om de afaceri ar trebui să se ghideze după reguli mai puţine şi mai simple decât oricare altă funcţie a animalului uman. Acestea sunt:
Să ai ce spune.
Să o spui.
Să taci din gură.
Ca negustor, dacă începi înainte de a şti ce vrei să spui şi continui după ceea ce ai spus-o, poţi ajunge fie la tribunal fie la azilul de săraci, iar primul este o scurtătură către cel de-al doilea. Întreţin aici un departament juridic şi mă costă o grămadă de bani, dar rolul lui e să mă ferească de procese.
Când faci o vizită unei fete sau când discuţi cu prietenii poţi conduce conversaţia ca pe o excursie şcolărească, presărată cu opriri pentru cules flori, dar la birou propoziţiile tale trebuie să reprezinte distanţa cea mai mică posibilă dintre un punct de final şi următorul. Renunţă la introducere şi la peroraţie şi opreşte-te înainte de a ajunge la "în al doilea rând". Ca să-i atragi pe păcătoşi trebuie să ţii predici scurte; fii fără grijă, nici diaconii nu vor considera că au nevoie de unele lungi. Dă primul cuvânt proştilor şi ultimul femeilor. Carnea se află mereu în mijlocul sandvişului. Desigur, niscai unt slab pe fiecare parte nu strică dacă-i destinat cuiva căruia-i place untul.
Mai ţine minte şi că-i mai uşor să pari înţelept decât să grăieşti lucruri înţelepte. Spune mai puţin decât interlocutorul şi ascultă mai mult decât vorbeşti, căci atunci când asculţi nu te dai de gol şi îl măguleşti pe cel care o face. Majorităţii bărbaţilor nu le trebuie decât bun ascultător iar majorităţii femeilor suficientă hârtie de scris, şi îţi vor spune tot ce ştiu. Banii vorbesc – dar numai dacă posesorul lor are limba slobodă, şi atunci spusele lui sunt întotdeauna respingătoare. Sărăcia vorbeşte şi ea, dar nimeni nu vrea să audă ce are de spus.
Îmi aduc aminte că am citit odată cum unii oameni se folosesc de cuvinte pentru a-și ascunde ideile, însă din propie experiență cred că majoritatea le folosesc în loc de idei.
Conversația unui om de afaceri ar trebui să urmeze niște reguli mult mai simple și mai puțin numeroase decât orice altă funcție a ființei umane ca animal. Și anume:
Să ai ceva de spus. Să spui ce ai de spus. Să te oprești din vorbit.
A începe să vorbești înainte să știi ce vrei să spui și a continua să vorbești și după ce ai terminat ce aveai de spus îl aduce pe neguțător în fața judecătorului sau la sapă de lemn, iar prima duce inevitabil la cea de-a doua. Am aici un întreg departament juridic și este foarte costisitor însă este menit să mă ferească de lege.
Merge să porți o conversație mai destinsă precum o excursie cu popasuri dese când faci curte unei domnișoare sau la un pahar de vorbă cu amicii după cină; însă la birou frazele trebuie să reprezinte distanța cea mai scurtă dintre un moment și altul. Sari peste introducere și perorație și oprește-te înainte să ajungi la cea de-a doua. Predica scurtă îi face pe păcătoși să se pocaiască; iar fețelor bisericești le vine greu să creadă că le-ar trebui și lor o predică lungă. Nebunul trebuie să aibă primul cuvânt iar femeia ultimul. Sarea nu trebuie să lipsească din bucate. Sigur că nu strică și un pic de umplutură pe lângă dacă este pe placul interlocutorului.
În plus, ține minte că este mult mai ușor să pari înțelept decât să vorbești cu înțelepciune. Spune mai puține decât interlocutorul tău și ascultă mai mult decât ai vorbit; pentru că atunci când asculți nu te dezvălui și îi faci un compliment celui care o face. Dacă majoritatea bărbaților ar avea un ascultător bun, iar majoritatea femeilor suficientă hârtie de scris cu siguranță ți-ar spune tot ce știu. Banii vorbesc - doar dacă deținătorul are gura mai slobodă iar atunci remarcile sale sunt întotdeauna insultătoare. Și sărăcia are grai dar nimeni nu vrea să asculte ce are de zis.
Îmi aduc aminte că am citit cândva că unii oameni se folosesc de limbaj pentru a-şi ascunde gândurile, dar ştiu din experienţă că încă şi mai mulţi îl folosesc în loc de gândire.
Conversaţia unui om de afaceri ar trebui să fie guvernată de reguli mai puţine şi mai simple decât orice altă funcţie a animalului uman. Acestea sunt:
Să ai ceva de spus.
Să spui.
Să te opreşti din vorbit.
A începe înainte de a şti ce vrei să spui şi a continua să vorbeşti după ce ai spus-o trimite un comerciant fie la un proces, fie la azilul săracilor, şi primul este o scurtătură spre cel de-al doilea. Întreţin aici un serviciu juridic, care costă o mulţime de bani, dar o fac pentru a sta departe de tribunale.
Poţi purta o conversaţie ca o excursie de duminică cu şcoala, cu pauze pentru cules floricele, atunci când suni o domnişoară sau stai la o şuetă cu prietenii după cină; dar la birou frazele tale trebuie să reprezinte distanţa cea mai scurtă posibil dintre două puncte. Renunţă la introducere şi la peroraţie şi opreşte-te înainte de a ajunge la „în al doilea rând”. Trebuie să ţii predici scurte ca să-i prinzi pe păcătoşi; şi diaconii nu vor crede că ei au nevoie de unele lungi. Dă primul cuvânt nebunilor şi pe ultimul femeilor. Carnea este întotdeauna în mijlocul sandvişului. Desigur, un unt slab pe fiecare parte a acestuia nu face niciun rău, dacă este pentru cineva căruia îi place untul.
Aminteşte-ţi şi că e mai uşor să pari înţelept decât să vorbeşti înţelept. Spune mai puţine decât celălalt şi ascultă mai mult decât vorbeşti; pentru că atunci când un om ascultă, el nu se dă de gol şi îl flatează pe cel care o face. Dă-le celor mai mulţi bărbaţi un ascultător bun şi celor mai multe femei destulă hârtie de scris şi îţi vor spune tot ce ştiu. Banii vorbesc – dar numai dacă stăpânul lor e slobod la gură, şi atunci vorbele lui sunt întotdeauna jignitoare. Şi sărăcia vorbeşte, dar nimeni nu vrea să audă ce are de spus.
